Home > Blog > City-break cu copiii la Paris

City-break cu copiii la Paris

Paris este o destinatie potrivita pentru un city-break cu copiii. Parisul este incantator in orice anotimp, este la 3 ore distanta cu avionul si destul de accesibil ca si costuri. Considerat de multi turisti cel mai frumos oras al Europei, cel mai romantic, cel mai boem, cel mai cosmopolit, Parisul este si un oras potrivit pentru vacantele cu copiii.

Pe langa vizitarea obiectivelor turistice clasice: Catedrala Notre Dame, Place de la Concorde, Champs Elysee, Turnul Eiffel, Arcul de Triumf, Turnul Montparnasse, Montmartre, Basilica Sacre Coeur,  Primaria Parisului, centrul Pompidou cu atelierul lui Brancusi,  familiile cu copii au posibilitatea de a face croaziere cu vaporasul pe Sena, de a se plimba prin parcuri si gradini, de a gusta din delicioasele produse de patiserie frantuzesti.

Apoi, daca cei mici sunt atrasi de muzee, Parisul are galerii si colectii de arta impresionante. Desi multe dintre familiile cu copii nu indraznesc sa viziteze Muzeul Louvru pentru ca se tem de faptul ca cei mici nu vor fi impresionati de exponate si ca vor obosi sau se vor plictisi,  ajung totusi la Louvre pentru a admira Piramida de sticla, Arcul de triumf al Caruselului si Gradinile Tuileries.

Dupa ce ati explorat pe saturate Parisul, intr-una din zile puteti merge la Palatul de la Versailles, situat la 17km distanta de capitala. Aici, chiar daca cei mici nu sunt pasionati de istoria Frantei, tot vor fi impresionati de apartamentele regale, de sala oglinzilor, de expozitia de picturi din epoca lui Napoleon. Apoi, Palatul Versailles este inconjurat de gradini impresionante cu fantani arteziene, cu sere de maslini si portocali, unde cei mici se pot plimba in aer liber, se pot juca, se pot relaxa. 

O alta excursie pe care o puteti face este pentru a vedea castelele din perioada Renasterii de pe Valea Loirei: Castelul Chenonceau dominand solemn si cu grandoare raul Cher, construit in secolul al XVI-lea si Castelul Amboise, in care Leonardo da Vinci si-a trait ultimii ani de viata iar in 1519 a si fost inmormantat aici.

O atractie de neratat atunci cand ajungeti cu copiii la Paris este Parcul de Distractii Disneyland Paris. Copiii dar si adulti pasesc intr-o lume magica, a copilariei, fermecatoare si plina de surprize, o lume a povestilor, a zanelor, a printilor si printeselor. Rezerva macar o zi pentru a descoperi Disneyland Paris!

Recomandare cazare:

Hotel Galileo Champs Elysées 3***,  situat la 140 m de Avenue des Champs Élysées si la 450 m de Arcul de Triumf.