Home > Blog > Zborul copiilor cu avionul  > Documente de calatorie 

Documente de calatorie 

Toti copiii sub 14 ani au nevoie de pasaport pentru a iesi din tara, chiar si nou-nascutii. Ia-ti un avans de minim doua saptamani pana la plecarea in vacanta, timp in care sa obtii pasapoartele copiilor. Daca cei mici au deja pasapoarte, verifica valabilitatea acestora. Pasapoartele minorilor au un termen de valabilitate mai scurt decat al adultilor. Eliberarea unui pasaport inseamna cateva drumuri de facut (Posta, CEC, Directia de pasapoarte). Inainte de plecarea intr-o calatorie, consultati site-ul Politiei de Frontiera pentru a fi la curent cu conditiile de calatorie, sfaturile si recomandarile pentru cetatenii romani care calatoresc in strainatate. Cititi cu atentie sfaturile acestora si conditiile pentru iesirea din tara a minorilor pentru ca nu de putine ori am auzit de bunici care au ajuns pe aeroport fara cazierul judiciar, de parinti care au ajuns la frontiera cu Bulgaria, de exemplu, cu copii "legitimati" cu certificat de nastere sau de mame care nu aveau acordul tatalui pentru a pleca cu copilul in vacanta. In aceste situatii politistii de frontiera nu tin cont nici de sumele pierdute prin neparticiparea la programele turistice si nici de rugamintile bunicilor, parintilor sau altor rude.

Conditii pentru iesirea din tara a minorilor

Minorii pot calatori in strainatate numai insotiti sau cu acordul parintilor ori al reprezentantilor legali. Politistii de frontiera permit iesirea din tara unui cetatean roman minor - numai daca este insotit de o persoana fizica majora - in urmatoarele cazuri:

• este titular al unui document de calatorie individual (pasaport sau carte de identitate) si calatoreste insotit de ambii parinti;

• este titular al unui document de calatorie individual si calatoreste impreuna cu unul dintre parinti, numai daca parintele insotitor prezinta o declaratie a celuilalt parinte, din care rezulta acordul acestuia cu privire la efectuarea calatoriei, statul (statele) de destinatie, precum si cu privire la perioada acesteia ori face dovada decesului celuilalt parinte. Nu este necesara declaratia parintelui decazut din drepturile parintesti sau declarat disparut, in conditiile legii, daca insotitorul face dovada in acest sens, cu exceptia cazului in care ambii parinti se afla in aceasta situatie, cand este obligatorie declaratia reprezentantului legal al minorului;

• este titular al unui document de calatorie individual si calatoreste impreuna cu unul dintre parinti, daca parintele insotitor face dovada faptului ca minorul i-a fost incredintat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila;

• este titular al unui document de calatorie individual si calatoreste insotit de o alta persoana fizica majora, numai daca persoana insotitoare prezinta extrasul de cazier judiciar si o declaratie a ambilor parinti sau a parintelui caruia minorul i-a fost incredintat minorul (prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila), a parintelui supravietuitor ori a reprezentantului sau legal, care cuprinde: acordul acestora cu privire la efectuarea calatoriei respective; statul (statele de destinatie); perioada in care urmeaza sa se desfasoare calatoria; datele de identitate ale insotitorului respectiv; extrasul de cazier judiciar al insotitorului.

Declaratia si certificatul de cazier judiciar, precum si oricare dintre documentele care au contribuit la aprecierea indeplinirii conditiilor exercitarii dreptului la libera circulatie se prezinta, in original si in fotocopie, Politiei de Frontiera din punctul de trecere a frontierei prin care se efectueaza iesirea din tara.

Eliberarea pasaportului simplu electronic pentru copii

Pasaportul se elibereaza la cerere. In cazul copiilor sub 14 ani, la cererea ambilor parinti, a parintelui supravietuitor, a parintelui caruia i-a fost incredintat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila sau, dupa caz, a reprezentantului legal. In cazul copilului care a implinit 14 ani, pasaportul se elibereaza la cererea acestuia dar numai cu acordul ambilor parinti, a parintelui supravietuitor, a parintelui caruia i-a fost incredintat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila sau, dupa caz, a reprezentantului legal.

Cererile pentru eliberarea pasapoartelor simple electronice se depun personal de catre solicitanti, in tara, la serviciile pentru eliberarea si evidenta pasapoartelor in a caror raza de competenta au domiciliul iar in strainatate la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei. Cererile depuse in Romania se solutioneaza in termen de 14 zile calendaristice.

Documente necesare pentru eliberarea pasaportului in cazul copiilor care nu au implinit varsta de 14 ani sunt: certificatul de nastere al copilului, in original; documentele de identitate ale parintilor in original, aflate in termen de valabilitate; dovada achitarii taxelor pentru emiterea pasaportului, completate pe numele minorului, in original; pasaportul anterior al minorului, daca acesta exista. In situatia in care cererea pentru eliberarea pasaportului este formulata de un singur parinte aceasta trebuie insotita, dupa caz, de procura speciala privind acordul celuilalt parinte, in original; hotararea judecatoreasca de incredintare a minorului; actul de deces al parintelui. La depunerea documentelor, prezenta minorului este obligatorie; documentele se depun de catre ambii parinti/un singur parinte/reprezentant legal, dupa caz. 

In cazul copiilor care au implinit varsta de 14 ani sunt valabile conditiile de mai sus la care se adauga cartea de identitate sau, dupa caz, cartea de identitate provizorie a minorului, aflate in termen de valabilitate, in original. Cartea de identitate provizorie, precum si cartea de identitate model nou (fara prenumele parintilor) trebuie insotite de certificatul de nastere, in original. Daca este cazul, se prezinta si certificatul de casatorie al minorului, casatorit in conditiile legii, in original. 

Pasaportul se ridica de la serviciul public comunitar sau de la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei in strainatate unde a fost depusa cererea ori, dupa caz, de la serviciul public sau de la misiunile diplomatice pentru care a optat solicitantul. Incepand cu data de 23.06.2014, la cererea solicitantiilor, pasapoartele se pot livra prin curier, la adresa de domiciliu sau la resedinta. Optiunea de livrare se poate face in momentul depunerii cererii pentru eliberarea pasaportului. Costul acestei operatiuni este de 6,43 lei (fara TVA) si se achita la curier - C.N. Posta Romana S.A. - in momentul inmanarii pasaportului.

Pe langa pasaport sau carte de identitate si documentele enumerate mai sus in functie de situatia in care copilul se afla, la plecare in vacanta se recomanda si incheierea unei asigurari medicale care sa il asigure pe cel mic in caz de boala sau accident pe perioada vacantei. 

Have a Nice Trip!

 

 31 martie 2016     Nice Trip Team      Urmareste-ne pe Facebook