Home › Explore the world ›Havana
HAVANA |
|
Metropola cu peste doua milioane de locuitori, Havana este himerica si captivanta, plina de mister si contradictii, un loc in care comunismul este imbracat in hainele lejere ale tropicelor. Este un oras aventuros, sufocant, stupefiant, irezistibil. Turistii sunt uimiti de dualismul uluitor al orasului. Sunt strazi pline de gropi si cladiri in ruina dar si cladiri de lux, palate si castele.
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() |
|
Pana la jumatatea secolului al XX-lea a fost un oras prosper cu parcuri elegante, bulevarde largi, conace belle epoque, blocuri art deco, vile moderniste, monumente grandioase, constructii somptuase, toate marturii ale exuberantei ostaentative uneori. Dupa revolutia din 1959, orasul a intrat intr-o perioada de decadere. Centrul vechi, Habana Vieja, pastreaza cladiri coloniale vechi de 400 de ani si este inclus inca din 1982 in patrimoniul cultural UNESCO. Cele patru piete principale sunt strajuite de palate, castele si conace cu o arhitectura exceptionala, multe dintre acestea fiind transformate in restaurante, hoteluri, galerii sau muzee. In Habana Vieja traiesc 74000 oameni, cu o vivacitate si spontaneitate extraordinare, din viata carora nu lipsesc muzica antrenanta si romul. Plaza de Armas, proiectata initial ca teren de parada, cea mai veche piata din Havana, a devenit inima vietii citadine si sediul guvernului pe perioada celor 383 de ani de stapanire spaniola. In centrul acesteia se afla un parc cu palmieri inalti iar de jur imprejur piata e marginita de cladiri importante: Palacio de los Capitanes Generales, sediul guvernatorilor spanioli, Museo de la Ciudad, Museo de Ceramica Contemporaneo, Museo National de Historia Natural. Plaza de La Catedral e cea mai noua dintre pietele principale ale vechii Havane si este dominata de Catedral San Cristobal. Plaza de San Francisco s-a schimbat destul de putin din timpul galioanelor spaniole ancorate la dana pana in prezent. Dintre punctele de atractie se pot aminti Fuente de los Leones si spectacolul care se tine lunar la lumina felinarelor. Plaza Vieja este locul unde se organizau targurile de sclavi si fiestele. In centru se afla o fantana arteziana cu delfini iar pe laturi e marginita de case coloniale cu logii largi. Parque Central este plasat in centru, forfoteste de lume si reprezinta punct nodal de socializare pentru cubanezi si loc de intalnire pentru turisti. Este flancat pe laturi de cladiri in stil baroc, art deco si art nouveau, hoteluri, muzee, teatre, fabrici de trabucuri si statii mari de taxiuri si autobuze. Definitorii pentru Cuba si pentru Havana in special, sunt romul, salsa si trabucurile. In Havana exista opt fabrici de tigari de foi, trabucurile fiind fabricate manual din tutun de cea mai buna calitate si exportate sub marci ca Montecristo, Cohiba sau Romeo y Julieta, extrem de apreciate in toata lumea. Parque de la Fraternidad a fost amenajat cu ocazia celei de-a sasea conferinte Panamericane, gazduita de Havana in 1928. Parcul este dominat de un arbore de capoc-Arbol de la Fraternidad Americana, de busturi ale personalitatilor istorice marcante si de fantani arteziene. Castelul El Morro si fortareata La Cabana, dominand peninsula stancoasa care strajuieste portul Havana, formeaza cel mai mare complex militar spaniol de pe cuprinsul Americilor. Astazi face parte din Parque Historico Militar Morro-Cabana, atmosfera epocii pe care o reprezinta fiind reconstituita in cadrul unui muzeu si printr-un tun care trage salve in fiecare noapte. Centro Habana si Cerro este o zona predominant rezidentiala, proiectata intr-o retea neregulata de strazi ce serpuiesc de-a lungul tarmului. In secolul al XIX-lea, aici si-au construit case de vacanta in stil italienesc bogatasii timpului iar astazi ruine ale acestora sunt marturie ale freamatului de atunci. Vedado pastreaza amintiri ale luxului mafiotilor din anii 1950, centru zonei fiind impanzit de hoteluri si reprezentante comerciale dar si de resedintele luxoase ale fostilor bogatasi. Bulevardele largi, marginite de copaci, ofera ocazia unor plimbari placute printre cladiri cu o arhitectura impresionanta. Miramar si Cubanacan formeaza o regiune plina de farmec arhitectural unic. Miramar cuprinde partea de faleza plina de resedinte grandioase cu gazon inverzit iar Cubanacan este asesta pe colinele din apropiere pe care sunt raspandite casele unor bogatasi. Ambele zone sunt ideale de a fi strabatute cu masina. La sud de Miramar se afla cel mai spectaculos club de noapte din Havana, Tropicana, simbol al Cubei prerevolutionare (inaugurat in 1939) care nu a fost lasat sa moara. Spectacolele din fiecare noapte sunt faimoase in intreaga lume pentru numerele de cabaret si acrobatiile uluitoare. Scena in aer liber, inconjurata de gradini luxuriante aduce in fata spectatorilor ce platesc bilete destul de scumpe (de la 65 $), spectacole impresionante. Regla si Guanabacoa se afla in partea de est a portului Havana iar viata comunitatii de aici este impregnata de spiritul ritmurilor africane stravechi. Tot in est, mile intregi de suburbii contemporane formeaza Habana del Este. Locul este infrumusetat de un catun pescaresc fermecator puternic asociat cu Hemingway. Aici se afla km de plaje care, mai ales la sfarsit de saptamana sunt pline de cubanezi care inoata, fac plaja sau stau pur si simplu sub palmieri si privesc oceanul. Periferiile Havanei, desi ignorate in mare masura de turisti, sunt realmente incantatoare, oferind asezari din era coloniala care inca functioneaza in ritmul secolului al XIX-lea. Fosta casa a lui Ernest Hemingway, care a trait 20 de ani in Cuba si careia i-a si donat premiul sau Nobel pentru Literatura, este una din principalele atractii. Casa de tip colonial este asezata pe o colina la 12 km est de Havana si gazduieste Museo Ernest Hemingway, care adaposteste carti, reviste, trofee, arme de foc, capete de impala, antilope si bivoli vanati de scriitor in expeditiile sale safari. |