Home › Vacante in Romania › Bucuresti › Distractie in Bucuresti

Distractie in Bucuresti

• Teatru & opera 

Teatrul National

Este un etalon al culturii romanesti. In cei peste 160 de ani, pe scena Teatrului s-au format si au evoluat cei mai mari actori ai scenei romanesti, regizori si scenografi de top. Teatrul gazduieste spectacole diverse, avand in medie 50 de reprezentatii pe luna si peste 10 000 de spectatori. Teatrul dispune atat de sali de spectacol cat si de spatii expozitionale, Muzeul teatrului, o sala de lectura pentru documentare teatrala, librarii, cafenele. De-a lungul timpului, directori ai teatrului au fost unele dintre cele mai remarcabile personalitati ale culturii romanesti: Costache Caragiale, Matei Millo, C. A. Rosetti, Alexandru Odobescu, Ion Ghica, Ion Luca Caragiale, Alexandru Davila, Victor Eftimiu, Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Tudor Vianu, Zaharia Stancu, Radu Beligan, Fanus Neagu iar in prezent, Ion Caramitru.

Tearul Bulandra

Teatrul Bulandra din Bucuresti a fost infiintat in 1947 iar primul director a fost Lucia Sturdza Bulandra, o actrita de top pentru generatia sa. Apoi, teatrul a fost condus de Liviu Ciulei iar din 2002 de catre regizorul Alexandru Darie. Teatrul are doua sali: sala „Liviu Ciulei” aflata in apropierea cheiului Dambovitei si sala „Toma Caragiu” situata in apropierea parcului „Gradina Icoanei”. Actori celebri ca Tamara Buciuceanu, Horatiu Malaele sau Virgil Ogasanu pot fi vazuti alaturi de actori din noua generatie care isi pun in valoare talentul astfel “ca fiecare spectator care a venit la noi sa plece cu multumirea ca s-a distrat, s-a amuzat, dar in acelas timp sa pastreze in suflet si in minte un gand, o cugetare, un sentiment”, asa cum spunea Lucia Sturza Bulandra. 

Teatrul Odeon  

Teatrul Odeon, unul dintre cele mai reprezentative teatre din Bucuresti, a fost fondat in 1946 si se afla in locatia actuala din centrul Bucurestiului din 1974. Sala Majestic este una dintre cele mai elegante sali de teatru din Bucuresti si singura din Europa cu tavan glisant. Teatrul Odeon este un teatru de repertoriu, cu o echipa de actori entuziasti care de-a lungul timpului au participat la numeroase turnee si festivaluri internationale. 

Opera Romana

Dupa o perioada lunga de asteptare, in 1921, se infiinteaza Opera Romana. Un merit deosebit l-a avut Ministrul Artelor si Cultelor, poetul Octavian Goga, el insusi sotul unei soprane celebre in epoca, Veturia Goga. Spectacolul inaugural a fost un eveniment remarcabil, premiera operei „Lohengrin” de Richard Wagner, având la pupitrul ansamblului pe insusi George Enescu. In anii ce au urmat, pe scena Operei au evoluat artisti lirici de renume, dirijori remarcabili, trupe de balet si maestri coregrafi. Artisti care s-au format la scolile de canto si de balet din Romania si care au facut parte din distributiile spectacolelor de la Opera au devenit celebri in afara granitelor tarii si au facut cariere internationale. 

Ateneul Roman

Este simbolul culturii romanesti, construit in inima orasului in urma cu 120 de ani. Construit cu banii dintr-o loterie publica (500 000 de bilete in valoare de un leu), Ateneul a devenit locul unde au avut loc evenimente de exceptie: concerte ale marilor muzicieni romani - Enescu, Lipatti, Cella Delavrancea, Ion Voicu, Ionel Perlea, D.G. Kiriac, Constantin Silvestri sau intalniri ale melomanilor cu personalitati ale muzicii internationale - Pietro Mascagni, Vincent Indy, Richard Strauss, Bela Bartok, Igor Stravinski, Serghei Prokofiev, Maurice Ravel.

Cladirea are forma circulara, holul imens  din marmura avand 12 coloane dorice de sustinere a salii de concerte. Scarile in spirala de tip baroc, din marmura de Carrara, desfasurate cu balcoane la etajul intermediar, fac legatura cu sala si anexele (birouri, sali de repetitii, cabine pentru solisti si dirijor). Sala Ateneului are o acustica deosebita, fiind una dintre putinele constructii de acest gen din Europa. Sunetele se propaga catre cupola imensa care absoarbe fondul instrumental si vocal de pe podium, spre a-l distribui prin reverberatie catre auditori. Ateneul are o fresca de exceptie realizata de pictorul Costin Petrescu si o orga instalata in 1939 cu ajutorul material al lui George Enescu. De peste 50 de ani, este sediul Filarmonicii "George Enescu", iar din 1958 locul de desfasurare al Festivalului International "George Enescu".

• Restaurante & cluburi 

In Bucuresti poti gasi o multitudine de restaurante, de la cele cu specific romanesc pana la restaurante cu specific international: chinezesc, arabesc, italian. Cele mai multe restaurante sunt in zona centrala. Pentru masa de pranz restaurante ca Jaristea, Caru’ cu bere, Taverna Sarbului, Terasa Doamnei sau Burebista pot fi niste alegeri potrivite. Alaturi de restaurante de toate tipurile, in Bucuresti gasesti fast-food-uri, cafenele, ceainarii, berarii, pub-uri, pizzerii unde poti sa servesti o gustare sau sa bei ceva alaturi de prieteni sau familie. Centrul Vechi este una din zonele cu cele mai multe cafenele si baruri, zona fiind foarte animata in week-end si in serile de vara.

Viata de noapte in Bucuresti este, de asemenea, extrem de animata. Toti europenii stiu ca in Bucuresti gasesti cea mai ieftina bere, cele mai pline de viata cluburi, cu tineri care se distreaza pana dimineata, cu DJ si muzica pentru toata lumea. Si tot in Bucuresti, poti intalni cele mai frumoase fete, romancele fiind cunoscute pentru frumusete, eleganta dar si inteligenta lor. De aceea, nu de putine ori auzim de straini care au venit in Romania sa vada Babele si Sfinxul si au ramas aici, fascinati de frumusetea unei romance. 

• Parcuri & gradini

Gradina Cismigiu

Este situata in centrul Bucurestiului si se intinde pe 17 ha de teren. Parcul este unul dintre cele mai iubite atat de tineri cat si de cei mai in varsta. Parcul are in mijloc un lac artificial pe care te poti plimba cu barca iar iarna este transformat in patinoar. Avand in apropiere doua dintre cele mai bune licee din oras, Gh. Lazar si Sf. Sava dar si Universitatea, parcul Cismigiu este pentru multi un loc al amintirilor: primul sarut, prima imbratisare, prima intalnire. Indragostiti mai tineri sau mai in varsta aleg parcul pentru plimbari romantice. 

Parcul Herastrau

Este situat in partea de nord a orasului si inconjoara Lacul Herastrau, pe malul caruia se afla Muzeul Satului. Parcul are un teatru de vara, centre expozitionale, cafenele, restaurante si cluburi dar si locuri de joaca pentru copii si scene in aer liber unde se organizeaza concerte. Pe Lacul Herastrau circula vapoare de agrement dar pot fi inchiriate si hidrobiciclete sau barci cu vasle. 

Gradina Botanica

Situata vis-a-vis de Palatul Cotroceni, Gradina Botanica poarta numele botanistului Dimitrie Brandza, prin efortul caruia a fost infiintata. Pe langa importanta stiintifica, Gradina Botanica este un loc linistit unde te poti plimba printre copaci seculari, ronduri de trandafiri sau flori exotice. In Gradina Botanica exista si spatii de expozitie unde se organizeza frecvent vernisaje ale studentilor sau ale unor artisti ce folosesc in lucrarile lor materiale din natura. Este un colt de natura, unde spre deosebire de parcurile foarte aglomerate, te poti bucura de mai multa liniste. 

Parcul Circului

In apropiere de Circul de Stat se afla Parcul Circului, cel mai mare parc din zona de est a capitalei. Parcul are fantani arteziene, locuri de joaca pentru copii, alei lungi pe care poti vedea mame cu copii, iubitori de animale ce isi plimba animalele de companie, persoane care alearga in jurul lacului iar pe  bancile de la umbra teilor, pasionatii de lectura.  

Alte parcuri, locuri de plimbare si odihna pentru bucuresteni si turisti, deopotriva, sunt: Parcul Tineretului, Parcul Carol, Parcul Moghioros, Parcul Gradina Icoanei, Parcul Plumbuita, Parcul Kiseleff.   

• Shopping 

In Bucuresti poti face shopping intr-unul din mall-urile moderne (Plaza Romania, AFI Palace Cotroceni, Liberty Center Mall, Baneasa Shopping City, Sun Plaza), in Unirea Shopping Centre, situat in centrul capitalei sau in supermarket-uri si piete. Pentru obiecte traditionale romanesti (ii, costume populare, icoane pe sticla sau lemn, oua incondeiate, bijuterii hand-made) poti merge in magazinele din Unirea Shopping Center, de pe Calea Victoriei sau la expozantii de la Muzeul Satului.